Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam.
Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui.
Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor.
Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul.
Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor.
Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui.
Mincinos este calul spre scăpare şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi.
Iată ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete.
Şi sufletul nostru aşteaptă pe Domnul, că ajutorul şi apărătorul nostru este.
Că în El se va veseli inima noastră şi în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.