Avva Antonie

1
Sfântul avva Antonie, pe când şedea în pustie, a căzut în mare lehamite2(akedia) şi în mare întunecare a gândului3(logismos). Şi i-a spus lui Dumnezeu:
Doamne, vreau să mă mântuiesc, şi nu mă slăbesc gândurile. Ce să fac în suferinţa mea? cum să mă mântui?
Şi ridicându-se puţin către cele din afară a văzut Antonie pe altul ca el, aşezat la lucru, ridicându-se de la lucru să se roage, şi aşezându-se apoi la împletit funie, şi iar ridicându-se la rugăciune. Or acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi lămurirea lui Antonie. Şi l-a auzit pe înger spunând: aşa să faci şi te vei mântui.
Iar el, auzind acestea, se bucură şi prinse curaj, şi făcând aşa, se mântui.

2
Tot avva Antonie, cu mintea aţintită la genunea judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: Doamne, cum de mor unii tineri, şi alţii la adânci bătrâneţi? De ce sunt săraci unii, iar alţii se îmbogăţesc? De ce nedrepţii se îmbogăţesc, iar drepţii sunt săraci?
Şi iată că o voce i-a zis: Antonie, ai grijă de tine. Căci acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu, şi ţie nu ţi se cade să le ştii.

3
L-a întrebat cineva pe avva Antonie: ce să fac ca să-i plac lui Dumnezeu? Iar bătrânul i-a răspuns: păzeşte ceea ce-ţi spun: oriunde ai merge, să-l ai pe Dumnezeu înaintea ochilor pururea; orice ai face, să ai adeverirea4(martyria, confirmare, validare.) Sfintelor Scripturi; oriunde te-ai statornici, nu pleca devreme de-acolo. Urmează-le pe acestea trei şi te vei mântui.

4
I-a spus avva Antonie avvei Pimen: lucrarea cea mare a omului e să-şi arunce păcatul înaintea lui Dumnezeu, şi să se aştepte la ispită până la ultima suflare.

5
A spus tot el: nimeni neispitit nu va putea merge în împărăţia cerurilor. Că de aceea se spune: înlătură ispitele şi nimeni nu mai e mântuit.

6
L-a întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: ce să fac? Iar bătrânul îi spuse: nu te încrede în dreptatea ta, nu te frământa pentru cele trecute; stăpâneşte-ţi limba şi pântecele.5(Ceea ce intră şi ceea ce iese.)

7
A spus avva Antonie: am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ, şi am suspinat zicând: cine o să treacă printre ele? Şi am auzit o voce care zicea: smerenia.

8
A mai spus: sunt unii care îşi chinuie trupurile cu nevoinţa, dar din lipsa duhului deosebirii6(diakrisis, discernământ.) s-au îndepărtat de Dumnezeu.

9
A mai spus: de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă ne câştigăm aproapele, îl câştigăm pe Dumnezeu; dar dacă ne smintim7(skandalizô, a şoca.) aproapele păcătuim faţă de Hristos.

10
A spus avva Antonie: aşa cum peştii zăbovind pe uscat mor, la fel şi monahii întârziind în afara chiliei sau printre oamenii din lume slăbesc încordarea liniştirii8(tonos hesyhias, oximoron, „tensiunea liniştii“. Liniştea călugărească reprezintă un efort.). Trebuie deci ca şi noi să ne grăbim spre chilie, ca peştele spre mare, ca nu cumva întârziind afară să părăsim paza dinlăuntru.

11
A mai zis: cel care locuieşte în pustie şi se linişteşte, e scutit de trei lupte, a văzului, a auzului şi a vorbirii; îi mai rămâne una, a urâtului9(akedia, lehamite, plictis, melancolie, indiferenţă, sentimentul vidului sau inutilităţii.).

12
Au venit fraţi la avva Antonie ca să-i spună ce năluci văzuseră şi să afle de la el dacă sunt adevărate sau de la demoni. Şi aveau ei un măgar, care a murit pe drum. Şi când au ajuns la bătrân, luându-le-o înainte le-a spus: cum v-a murit măgăruşul pe drum? Iar ei i-au zis: de unde ştii, părinte? – Demonii mi-au arătat. Iar ei: pentru asta am şi venit să te întrebăm, că avem vedenii, şi adesea sunt adevărate, nu cumva să ne rătăcim. Şi i-a încredinţat bătrânul din pilda cu măgarul că sunt de la diavol.

13
Unul care vâna sălbăticiuni în pustie l-a văzut pe avva Antonie veselindu-se cu fraţii şi s-a scandalizat. Iar bătrânul, vrând să-l înduplece că trebuie din vreme în vreme să te pogori la fraţi, îi spuse: ia o săgeată în arc şi încoardă. Şi când el făcu aşa, îi zise iar: mai încoardă. El mai întinse, şi iar: încoardă. Îi răspunse vânătorul: dacă încord peste măsură, se frânge arcul. Iar bătrânul: aşa şi cu lucrarea lui Dumnezeu: dacă se încoardă fraţii peste măsură, se frâng curând. Aşa că trebuie din vreme în vreme să avem îngăduinţă cu ei. Şi auzind vânătorul se smeri, şi lămurindu-se mult de pe seama bătrânului plecă. Iar fraţii se duseră la locurile lor întăriţi.

14
A auzit avva Antonie despre un monah mai tânăr că făcuse o minune pe cale – văzuse bătrâni osteniţi călătorind, şi a poruncit unor măgari sălbatici să vină să-i ducă până la Antonie. Iar bătrânii i-au vestit acestea avvei Antonie. Iar el le-a spus: călugărul acesta mi se pare ca o corabie plină de odoare, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după o vreme începu dintr-o dată avva Antonie să plângă şi să-şi smulgă părul şi să se jeluie. Iar ucenicii i-au spus: de ce plângi, avvo? – Chiar acum a căzut un mare stâlp al Bisericii. (Vorbea despre călugărul cel tânăr.) Dar mergeţi până la el şi vedeţi ce s-a întâmplat. Şi mergând ucenicii l-au găsit pe monah pe o rogojină plângând păcatul pe care-l făcuse. Şi văzându-i pe ucenicii bătrânului le zise: spuneţi-i bătrânului să se roage lui Dumnezeu, să-mi dea zece zile şi nădăjduiesc că mă voi pocăi. Şi muri peste cinci zile.

15
Îl lăudau fraţii avvei Antonie pe un monah. Iar el primindu-l l-a ispitit dacă rabdă dispreţul. Şi văzând că nu, îi spuse: eşti ca un sat împodobit pe dinainte, şi furat de hoţi pe la spate.

16
I-a spus un frate avvei Antonie: roagă-te pentru mine. Iar el: nici mie nu-mi va fi milă de tine, nici lui Dumnezeu, dacă singur nu te străduieşti şi nu te rogi lui Dumnezeu.

17
Au venit odată bătrâni la avva Antonie de la Sketis, şi avva Iosif cu ei. Şi vrând bătrânul să-i încerce, le puse înainte cuvânt din Scriptură şi începu, de la cel mai mic, să-i întrebe ce voia să spună cuvântul. Şi fiecare răspundea după puterile sale; dar el le răspundea: n-ai ghicit. Şi la urmă îi spuse avvei Iosif: tu ce spui că înseamnă acest cuvânt? – Nu ştiu. Şi le zise avva Antonie: cu adevărat avva Iosif a găsit calea, căci a spus „nu ştiu“.

18
Au venit de la Sketis fraţi la avva Antonie. Şi urcând pe un vas ca să meargă la el au găsit un alt bătrân care voia şi el să meargă acolo. Dar fraţii nu-l cunoşteau. Şi stând pe vas vorbeau cuvinte ale bătrânilor, despre Scriptură şi iar despre ce lucrau cu mâinile. Iar bătrânul tăcea. Venind deci ei la liman s-a văzut că şi bătrânul mergea la avva Antonie. Şi cum merseră la el le-a spus: bună tovărăşie v-a fost bătrânul acesta la drum. Şi-i spuse şi bătrânului: buni fraţi ai găsit cu tine, avvo. Iar bătrânul răspunse: buni, dar n-au uşă la strungă şi cine vrea intră în staul şi dezleagă măgarul. Spunea asta fiindcă vorbeau ce le venea la gură.

19
Au venit fraţi la avva Antonie zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – Aţi auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: şi de la tine vrem să auzim, părinte.
– Spune Evanghelia, „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întinde-i-l şi pe celălalt“10(Matei 5, 39.).
– Nu putem face aşa.
– Dacă nu-l puteţi întinde şi pe celălalt, atunci răbdaţi măcar unul.
– Nici asta nu putem.
– Dacă nu puteţi nici asta, atunci măcar nu răspundeţi cu rău pentru rău.
– Nici asta nu putem.
Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puţină fiertură, căci sunt neputincioşi. Şi lor le zise: dacă aia nu puteţi, aia nu vreţi, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni.

20
Un frate s-a lepădat de lume şi şi-a împărţit averea săracilor, păstrând puţin pentru rosturile sale. Şi a venit la avva Antonie. Şi aflând acestea i-a zis bătrânul: dacă vrei să fii călugăr, mergi la sat şi cumpără carne şi pune-ţi-o pe trupul gol, şi astfel vino încoace.
Fratele făcu aşa, dar câinii şi păsările îl sfâşiară. Şi când sosi, îl întrebă bătrânul dacă făcuse cum îi spusese. El îi arătă trupul sfâşiat, iar bătrânul îi zise: aşa îi sfâşie demonii în luptă pe cei lepădaţi de lume şi care vor să aibă averi.

21
A fost ispitit odată un frate în chinovia avvei Ilie. Şi fiind gonit de acolo, se duse la munte la avva Antonie. Şi rămânând el o vreme acolo, l-a trimis înapoi în chinovia de unde plecase. Ei când l-au văzut l-au izgonit iar. Şi făcu el cale întoarsă la avva Antonie, zicând: părinte, n-au vrut să mă primească. Dar el îl trimise spunând: o corabie s-a frânt în mare, şi-a pierdut toată încărcătura, şi de-abia a scăpat la mal. Iar voi pe cel care a scăpat la mal vreţi să-l scufundaţi? Şi ei, auzind că avva Antonie e cel care l-a trimis, l-au primit îndată.

22
A spus avva Antonie: cred că trupul are un imbold firesc ce nu poate fi despărţit de el, dar care nu lucrează fără voia sufletului; arată doar în suflet o năzuinţă fără patimă. Mai e şi altă năzuinţă venită din hrană şi din încălzirea trupului cu hrană şi băutură, din care căldura sângelui îndeamnă trupul la lucrare. De aceea şi spune apostolul: „nu vă îmbătaţi cu vin, întru care este curvia“. Şi apoi Domnul în Evanghelie poruncindu-le ucenicilor zice: vedeţi să nu se îngreuneze inimile voastre în mâncat şi beţie“. Şi mai e şi altă năzuinţă, a celor care se luptă, din viclenia şi pizma dracilor. Aşa că trebuie văzut că năzuinţele trupului sunt de trei feluri, una firească, alta din mâncatul fără măsură, şi alta de la draci.

23
A mai spus: Dumnezeu nu îngăduie ca neamul de acum să fie încercat ca cele dinainte, căci ştie că sunt slabi şi nu rabdă.

24
I s-a descoperit avvei Antonie în pustie: este la oraş unul asemenea ţie, de îndeletnicirea lui vindecător, care-şi dă prisosul celor ce au nevoie şi care cântă în toată ziua Trisaghionul cu îngerii.

25
A spus avva Antonie: va veni o vreme când vor înnebuni oameni, şi dacă vor vedea pe unul nesmintit, se vor ridica împotriva lui, zicând: aiurezi – pentru că nu va fi ca ei.

26
Au venit fraţi la avva Antonie şi i-au spus cuvânt din Levitic. Şi a ieşit bătrânul spre pustie, iar avva Ammonas îl urmărea pe ascuns, ştiindu-i obiceiul. Şi îndepărtându-se mult bătrânul, stând la rugăciune a strigat cu voce tare: Doamne, trimite-l pe Moise, să îmi lămurească lucrul acesta. Şi a venit la el un glas care a vorbit cu el. Şi a spus avva Ammonas: de auzit am auzit glasul care a vorbit cu el, dar înţelesul nu l-am priceput.

27
Aveau trei dintre părinţi obiceiul ca să vină în fiecare an la avva Antonie. Şi doi îl întrebau despre gânduri şi despre mântuirea sufletului, unul tăcea mâlc fără să întrebe nimica. Şi într-un târziu îi spuse avva Antonie:
– Iată că vii de atâta amar de vreme aici şi nu mă întrebi nimic.
– Îmi ajunge că te văd, părinte.

29
Se povestea că unul din bătrâni i-a cerut lui Dumnezeu să-i vadă pe părinţi. Şi i-a văzut pe toţi în afară de avva Antonie. Şi i-a spus celui ce-i arăta:
– Unde este avva Antonie?
– În locul unde este Dumnezeu, acolo e şi el.

30
A fost ponegrit un frate la mănăstire că curveşte şi plecând s-a dus la avva Antonie. Şi venind fraţii din chinovie să-l îngrijească şi să-l ia, zicând: ai făcut aşa. El se apăra zicând: n-am făcut aşa ceva. Şi era acolo din întâmplare avva Pafnutie zis Kefalas, care le-a zis această pildă:
Am văzut pe malul râului un om împotmolit până la genunchi, şi venind alţii să-i dea mâna l-au înfundat până la grumaz.
Atunci le-a spus avva Antonie despre avva Pafnutie: Iată un om de-adevăratelea, în stare să vindece şi să mântuie suflete. Iar ei au încuviinţat cuvântul bătrânului, făcând metanie. Şi îndemnaţi de părinţi au luat fratele în chinovie.

30 bis
Ziceau unii despre avva Antonie că era purtător de duh, dar nu voia să vorbească despre oameni, ci vestea doar cele ce se făceau în lume şi cele ce aveau să vină.11(Absent în textul original.)

31
Odată avva Antonie a primit scrisoare de la Constantin împăratul ca să meargă la Constantinopol. Şi se gândea ce să facă. Atunci i-a spus avvei Pavel, ucenicul lui:
– Să plec?
– Dacă pleci, Antonie te vei numi; dacă nu, avva Antonie.

32
A mai spus avva Antonie: eu nu mă tem nicidecum de Dumnezeu, ci îl iubesc, fiindcă iubirea izgoneşte teama.

33
A spus avva Antonie: având în faţa ochilor frica de Dumnezeu pururea să ne amintim de moarte, să urâm lumea şi toate cele din ea, orice răgaz trupesc şi să lepădăm viaţa aceasta ca să trăim în Hristos; că acestea le va cere de la noi în ziua judecăţii. Să însetăm, să flămânzim, să veghem, să fim goi, să întristăm şi să gemem în inima noastră, să măsurăm dacă suntem vrednici de Dumnezeu, să iubim suferinţa ca să-l găsim pe Dumnezeu, să dispreţuim trupul ca să se mântuie sufletul nostru.

34
A venit odată avva Antonie la avva Ammun în muntele Nitriei. Şi dacă s-au întâlnit, i-a spus avva Ammun:
– Devreme ce pentru rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii şi vor să-şi dureze chilii departe ca să aibă linişte, la ce depărtare vrei să fie cele zidite de cele de-aici?
– Să gustăm la ceasul al nouălea12(La orele 14–15 după-amiaza.) şi vom ieşi să străbatem pustia spre a vedea locul.
Şi mergând prin pustie, până a început să asfinţească soarele, i-a spus avva Antonie: să ne rugăm şi să punem aici o cruce, ca să zidească cei care vor, ca cei de acolo, după ce vor gusta la ceasul al nouălea să vină aici, apoi, şi cei de acolo să facă la fel, ca să se întâlnească fără să-şi uite de ale lor. Şi era depărtarea de douăsprezece mile.

35
A spus avva Antonie: cel care bate fierul, mai întâi se gândeşte ce va face, seceră, sabie, secure. Aşa şi noi trebuie să ne gândim, ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar.

36
A mai spus: smerenia cu înfrânare înduplecă fiarele.

37
A mai spus: am văzut monahi căzând după multe osteneli şi pierzându-şi minţile, pentru că se bizuiseră pe munca lor, tăgăduind porunca ce spune: întreabă-ţi Tatăl şi te va vesti13(Deuteronom 37, 4.).

38
A spus iar: dacă e cu putinţă, călugărul trebuie să se încredinţeze bătrânilor de fiecare pas pe care-l face şi de fiecare picătură pe care o bea în chilia sa, ca să nu păcătuiască prin acestea.

Leave a Reply