ISTORIA MESIANISMULUI ÎN ROMÂNIA

În anii ’30, înainte de al doilea război mondial, a apărut în România Misiunea luterană norvegiană pentru evrei, condusă de preotul luteran norvegian Magne Solheim. El predica Cuvântul lui Dumnezeu evreilor din Galaţi de dimineaţa până seara şi îi vizita neobosit la magazinele lor, acasă sau în lagărele de muncă, îi mângâia în ceasul suferinţei şi-i ajuta în nevoile lor fizice. El a lucrat ca atare 30 de ani, ajutat de soţia sa şi de alţi misionari. Episcopul luteran Friedrich Műller a fost de asemenea un prieten credincios al evreilor mesianici. În timpul acela, au apărut grupuri mici de evrei mesianici în Bucureşti, Galaţi, Iaşi şi în alte oraşe. Încetul cu încetul numărul de evrei mesianici a crescut. Misiunile suedeză şi norvegiană pentru Israel, care erau luterane, le-au dat protecţia şi numele lor.

Unul dintre cele mai mari triumfuri pe care harul lui Dumnezeu l-a avut în poporul evreu a fost Isaac Feinstein. La vremea convertirii sale era un mic funcţionar. Într-o seară, la o întâlnire creştină a auzit mesajul lui Isus şi a crezut imediat. Când a ajuns acasă, a alergat spre dormitorul părinţilor săi, care se culcaseră deja, i-a sculat şi le-a strigat: „L-am găsit pe Mesia!“ Din acea seară el niciodată nu a oscilat în credinţa sa, cu toate că a întâmpinat mari împotriviri în familie.

Tatăl său, un evreu pios, a încercat să-l convingă să se lepede de Isus. Când asta s-a dovedit fără succes, a făcut ceremonia prescrisă de rabini în aceste cazuri. A declarat că fiul său a murit. A urmat apoi înmormântarea simbolică, cu un coşciug în care a fost pusă o ramură de copac. Şi-a rupt hainele şi a plâns pentru fiul său împreună cu întreaga sa familie, dormind pe podea şapte zile.

În tot acest timp, „mortul“ se bucura de o viaţă care era mai bogată decât ar fi visat vreodată şi creştea în harul şi cunoştinţa lui Dumnezeu. La scurt timp după ce a devenit mesianic s-a pregătit trup şi suflet pentru a răspândi Evanghelia printre evreii din România. A participat la un curs special în Polonia şi la întoarcere a intrat în serviciul Misiunii norvegiene pentru Israel din Galaţi. El a publicat un periodic pentru adulţi şi unul pentru copii, şi împreună cu ele nenumărate broşuri mesianice. A predicat în toată ţara şi a scris numeroase scrisori. Era încă tânăr când a început războiul. Avea 37 de ani, era pastor într-o congregaţie de evrei mesianici pe care o formase în Iaşi, şi de acolo activitatea sa binevenită se răspândea în întreaga ţară. Atmosfera din Iaşi era infectată de antisemitism, de o ameninţare permanentă a unui pogrom.

             Feinstein a venit într-o scurtă vizită în Bucureşti şi a stat la fratele Richard Wurmbrand. Acesta i-a sugerat să nu se mai întoarcă în Iaşi, unde îl aştepta moartea. I-a zis:

             – Am putea trimite un frate român să-ţi aducă soţia şi cei şase copii aici la Bucureşti.

El i-a răspuns:

– Datoria păstorului este să moară împreună cu turma sa. Eu ştiu că ei mă vor ucide, dar eu nu pot să-mi abandonez fraţii. Mă întorc la Iaşi. Câteva zile după întoarcerea sa, pe 28 iunie 1941, a început pogromul. Numărul de evrei ucişi a fost de circa 11000. Evreii mesianici au fost ucişi de către autorităţile fasciste şi de către localnicii fanatici care susţineau că ţara începe o cruciadă sfântă!

Feinstein a fost printre cei arestaţi. El le-a spus evreilor să nu-şi facă nici o iluzie. El ştia că urmează să fie ucişi şi i-a îndemnat să se convertească pentru a se pregăti să-L întâlnească pe Dumnezeu. Mii de evrei au fost înghesuiţi în vagoane de vite sigilate şi au fost trimişi sub soarele arzător fără un strop de apă, iar ca rezultat, cei mai mulţi dintre ei au fost sufocaţi. Printre ei a fost şi Feinstein. Puţinii supravieţuitori au  fost  internaţi  într-un lagăr de concentrare. Feinstein, când a înţeles că moartea era iminentă, s-a întors spre un rabin care era înghesuit lângă el şi i-a spus: „Este timpul să cântăm psalmii“. A murit în timp ce rabinul recita psalmii cu glas tare şi Feinstein explica cum ei Îl prevestesc pe Isus. Când a venit moartea prin sufocare, capul său se odihnea pe umărul rabinului. Rabinul însuşi a murit câteva minute mai târziu. Un evreu mozaic şi un evreu mesianic au fost victimele aceleiaşi uri, ura care era în România de două ori mai dezgustătoare pentru că era ascunsă în spatele numelui de „creştin“.

Nu a supravieţuit nici măcar un bărbat din congregaţia evreilor mesianici din Iaşi. Toţi au fost ucişi în pogrom.

O diaconiţă norvegiană, Olga Olaussen, a lucrat neobosită chiar în perioada de mare dificultate în Iaşi, în timpul războiului. Tatăl ei, care fusese pescar, alunecase odată de pe vas în timpul unei furtuni. S-a luptat cu valurile multe ore. Aflat la ananghie, I-a promis lui Dumnezeu că-şi va dedica toţi copiii pentru lucrarea misionară dacă va fi salvat, şi aşa a făcut. „Schwester Olga“ şi-a dăruit toată viaţa evreilor, mângâindu-i cu abnegaţie pe bolnavi şi crescând copii orfani. După uciderea lui Feinstein, a lucrat singură cu un grup de fete creştine, pentru că toţi bărbaţii din grupul lor fuseseră ucişi. Ea a crescut aceste suflete în spiritul credinţei.

Era în 1937; Hitler ajunsese la putere.

Într-un cătun din România, un dulgher german pe nume Christian Wölfkes îşi petrecea anii bătrâneţii, atâţia câţi îi mai rămăseseră. Fusese convertit la creştinism în timpul unei campanii de înviorare spirituală a Bisericii Luterane din România, condusă de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alăturat unui grup de credincioşi care se numeau „Creştini după Evanghelie“.

Într-o noapte, pe când era grav bolnav, un evreu mesianic a vegheat lângă patul lui. De aceea, în semn de recunoştinţă, a început să tânjească din adâncul sufletului să aducă evrei la Mesia. Rugăciunea sa zilnică era:

„O, Doamne, Te-am slujit pe pământ şi doresc să mă răsplăteşti tot pe pământ. Mă rog Ţie să nu mor până nu voi aduce un evreu la credinţă. Dar nu sunt evrei pe aproape, iar eu sunt bătrân, bolnav şi sărac. Nu-s în stare să mă duc să-i caut, dar Tu eşti atotputernic. Adu un evreu în satul meu şi eu voi face totul să-l convertesc la credinţă“.

Primii evrei care au venit în sat în acea primăvară au fost Richard Wurmbrand şi soţia sa.

Wölfkes i-a dat lui Wurmbrand să citească Biblia şi mai târziu i-a vorbit în cuvinte simple, cuvinte care veneau din inimă, despre împlinirea profeţiilor mesianice în Isus, despre dragostea pe care El o are încă pentru evrei din pricina strămoşilor lor, care au fost purtători ai credinţei.

Dumnezeu a deschis inima lui Richard Wurmbrand, aşa că a putut să creadă Evanghelia.

Wölfkes i-a făcut cunoştinţă cu un număr de evrei mesianici care erau plini de credinţă.

Mai târziu şi soţia lui a venit la credinţă. Ea a mai adus şi alte suflete care, la rândul lor, au mai adus pe altele şi aşa mai departe, până când s-a format în Bucureşti o adunare de evrei mesianici care a înflorit mulţi ani de zile. Era singura adunare din România care primea oameni din toate confesiunile. Era cunoscută ca „Biserica iubirii“.

Existenţa acestei adunări, care a fost rodul lucrării sufletului său, a fost o mare mângâiere pentru ultimii ani ai vieţii acestui dulgher înaintat în vârstă. A murit în timpul războiului.

Este un miracol fără explicaţie logică faptul că, în mijlocul cumplitului antisemitism al opresiunii lui Hitler, au fost germani care au crezut din toată inima că Evreul răstignit este Mântuitorul lor, iar unii dintre ei au suferit adânc în suflet văzând evrei care au rămas indiferenţi faţă de Acela care este gloria poporului Său, Israel.

Fratele Wurmbrand împreună cu alţi evrei mesianici împărţeau Evanghelii, broşuri şi cărţi creştine pe stradă în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. În ajunul Pesahului (Paştelui) evreii mesianici au vândut în faţa sinagogilor broşura „Semnificaţia ritualului de Pesah“.

Ritualul se numeşte „afikoimen“. Se pregăteşte o masă de seară şi toată lumea din casă, inclusiv musafirii, iau parte la ea. Masa se numeşte „seder“. În timpul acestei mese, stăpânul casei ia o farfurie care conţine trei bucăţi de „matza“ sau de pâine nedospită, care până atunci fuseseră acoperite cu un prosop. Se spune o rugăciune specială şi prima bucată de „matza“ se pune deoparte. Se ia a doua bucată şi se rupe (în Polonia era obiceiul să fie străpunsă). Copiii sunt trimişi afară din cameră şi apoi sunt ascunse bucăţile rupte. Copiii se întorc. Toţi adulţii care iau parte la masă trebuie să bea trei păhărele de vin, dar mai înainte de al treilea păhărel, copiilor li se spune să caute bucăţile ascunse de „matza“. Atunci când le găsesc, li se dau daruri şi se aud strigăte de bucurie.

Cele trei bucăţi de „matza“ reprezintă pe Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. A doua dintre ele reprezintă a doua Persoană a Divinităţii. Frângerea pâinii semnifică trupul Mântuitorului frânt pe cruce şi ascunderea simbolizează îngroparea. Cele trei păhărele reprezintă cele trei zile care au fost petrecute în mormânt, iar redescoperirea pâinii şi strigătele de bucurie reprezintă bucuria învierii. Majoritatea evreilor mesianici au fost persecutaţi de familie sau de „creştinii“ antisemiţi. Mulţi au suferit moarte de martir. Alţii au murit în pogroamele naziste sau în închisorile comuniste. 

În timpul comunismului, fratele Wurmbrand a publicat o serie de broşuri care se refereau la relaţiile dintre creştinism şi marxism: „Conversaţie între un tânăr socialist şi un credincios“, „Isus şi socialismul“, o carte care era un răspuns la teoria socialistului Karl Kautsky, „Originea creştinismului“, „Materialismul dialectic şi credinţa biblică“ (un răspuns la cartea lui Engels, „Anti-Dühring“) şi „Karl Marx şi credinţa“.

Numărul atât de mic de evrei mesianici şi de creştini adevăraţi părea neputincios în comparaţie cu uriaşul Goliat al ateismului. Dar ei s-au ţinut strâns de ideea biblică cum că puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârşită doar în slăbiciune. Slăbiciunea lor le-a dat o putere imensă în lupta cu marxismul atotputernic, pe care îl propagau mulţi alţi evrei.

Metodele lor de lucru i-au împins spre conflictul cu autorităţile comuniste.

În 1948, fratele Richard Wurmbrand a fost închis. El a petrecut mulţi ani în închisoarea comunistă.

Baptiştii, penticostalii şi adventiştii erau şi ei persecutaţi. Clerul Bisericii Ortodoxe îl convinsese pe generalul Antonescu să le scoată adunările în afara legii. Sute de fraţi, care aparţineau acestor confesiuni, au fost condamnaţi cu până la 20 de ani de închisoare, şi aceasta într-un timp în care ni se spunea că ţara va porni o cruciadă sfântă împotriva ateismului bolşevic. Prima acuzaţie împotriva acestor grupuri religioase era că pactizaseră cu evreii. Conducători ai cultului baptist îi implorau pe evrei: „Vă rugăm, nu mai veniţi la noi! Dacă vom primi un grup aşa de mare de evrei, vom fi persecutaţi şi mai mult“.

Jidovul rătăcitor nu are nici un loc de odihnă pe acest pământ; nici evreii mesianici nu aveau unde-şi odihni capetele în bisericile creştine.

Pe măsură ce trecea timpul, evreii mesianici erau forţaţi să accepte această situaţie şi să considere antisemitismul ca pe o cruce pe care trebuie să o poarte răbdători, bucuroşi şi fără murmur. Ei nu puteau hotărî cărei confesiuni să-i aparţină. Erau obligaţi să accepte ospitalitatea care li se acorda.

Noe a profeţit că Iafet (din care derivă rasa indo-europeană) „va locui în corturile lui Sem“ (din care descind evreii). Cu alte cuvinte, rasa indo-europeană va trăi în sisteme social-temporale create de evrei, aşa cum a spus profetul cu mii de ani în urmă (Gen. 9:27). Iar Moise i-a spus mai târziu lui Israel: „Vei zidi o casă şi n-o vei locui… Vei planta o vie, dar nu vei bea din vinul ei“ (Deut. 28:30,39).

Să ne uităm cum s-au împlinit aceste profeţii remarcabile!

Casa creştinătăţii a fost zidită de Sem, prin evrei. În creştinismul primar, totul avea o origine evreiască. Dintre evrei „a ieşit după trup Mesia, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci“, a scris apostolul Pavel (Rom. 9:5). Biblia este evreiască. „Cuvântul lui Dumnezeu le-a fost încredinţat doar lor“, a spus Luther. Apostolii erau evrei. Psalmii cântaţi în biserici au fost scrişi de David. Multe secole, întreaga Europă a locuit în cortul lui Sem. Influenţa dominantă exercitată de civilizaţia creştină atinge întreaga lume. Doar evreii au rămas în afara adăpostului pe care ei înşişi  l-au zidit. Toate rasele s-au bucurat de strugurii buni pe care i-a dat via lui Isus, numai evreii nu i-au gustat.

Renaşterea, râul de aur venit din Lumea Nouă şi conflictul din interiorul Bisericii au zguduit casa creştinătăţii în secolele XV şi XVI. În acea perioadă, Israel, într-o mare grabă, a construit o nouă casă, casa capitalismului. În cartea sa, „Iudaism şi capitalism“, Werner Sombart a descris rolul decisiv pe care evreii l-au jucat şi-l joacă încă în formarea şi susţinerea capitalismului. Descendenţii lui Iafet, indo-europeni, au intrat cu toţii în acest nou „cort al lui Sem“, adică în sfera influenţei capitalismului.

Când capitalismul s-a stabilit cu mare triumf, tot un evreu, Karl Marx, i-a declarat război. Evreii au câştigat de pe urma capitalismului, dar iudaismul nu-şi găseşte pacea în el. Nenumăraţi tineri evrei au început o cruciadă pentru a crea un nou sistem, comunismul. Rolul jucat de evrei în zidirea acestei noi case, în care urma să trăiască Iafet, este binecunoscut. Mama lui Lenin a fost o evreică numită Braun. Lucrul acesta este relatat de către Troţki, care adaugă că Stalin a interzis orice menţionare a originii ei, pentru a nu răni sentimentele antisemite ale ruşilor. Un mare număr de lideri ai revoluţiei sovietice au fost evrei. Şi iată că un număr de popoare din mai multe rase locuiesc în acest nou sistem socialist, la zidirea căruia evreii au jucat un rol atât de important. Dar evreii au fost de asemenea printre cei mai activi împotriva guvernului sovietic. Ei au zidit o casă în care nu pot locui. Luptătorii anticomunişti pentru libertate din Rusia au fost tot evrei. După ce au contribuit într-o asemenea măsură la implantarea regimului comunist în România, un mare număr de evrei au părăsit ţara şi s-au stabilit în Israel. Mulţi din evreii mesianici din România au emigrat după 1948 din cauza persecuţiilor şi s-au alăturat unor comunităţi din câteva oraşe din Israel.

             Evreii au fost întotdeauna poporul ales al lui Dumnezeu, însărcinat cu responsabilitatea de a-I împlini planurile în istorie, în crearea regimurilor sociale care, pas cu pas, vor pregăti condiţiile materiale, culturale şi intelectuale ale Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Acum li s-a încredinţat un rol nou. Odată cu întoarcerea lor ca naţiune la Mesia, Împăratul lor, ei vor avea o importanţă decisivă în zidirea celei de-a patra case, Împărăţia lui Dumnezeu, în care, în sfârşit, „jidovul rătăcitor“ îşi va găsi odihna.

Evreii fac o mulţime de lucruri rele, gândesc antisemiţii. Asta înseamnă că ei sunt o sursă de energie şi că sunt capabili de a face şi foarte mult bine. Dar dacă o vor face, trebuie să se unească mai întâi cu sursa întregului bine, care este Mesia. Iată de ce este atât de importantă Misiunea Creştină pentru Evrei. Până acum, o astfel de misiune părea o utopie. Dar acum am ajuns într-o nouă fază a istoriei, în care evreii intră în sfârşit în matca lor.