בשלח – BESHALACH – Shm’ot 13:17-17:16; Judec 4:4-5:31; Yoch 6:15-71; 1Corint 10:1-5.

Pericopa Shabat-ului trecut descria ieşirea copiilor lui Yisrael din Egipt, după ce Adonay a trimis şi cea de-a zecea urgie, şi instituirea sărbătorii de Pesach. În pericopa acestui Shabat începe călătoria poporului Yisrael spre Ţara Făgăduinţei, după un exil de 430 ani. Pentru a evita războiul cu filistenii poporul este condus spre sud, spre Yam Suf – Marea Trestiilor. Prima călătorie are loc dinspre Ramses (aproape de delta Nilului) spre Sukkot, o localitate la graniţa de est a Egiptului. De acolo călătoresc spre Etham, la „marginea deşertului” unde SHECHINAH – SLAVA LUI ADONAY S-a arătat, într-un stâlp de nor – עמוד ענן – în timpul zilei şi un stâlp de foc – עמוד אש – în timpul nopţii, pentru a-i conduce pe drum. Inima lui Faraon este împietrită încă o dată şi astfel acesta porneşte după ei să-i aducă înapoi în Egipt şi îi ajunge la malul mării. Poporul se îngrozeşte şi începe să-l învinovăţească pe Mosheh pentru soarta lor. Mosheh primeşte porunca să ridice toiagul şi apele mării se despart; în timpul nopţii următoare norul care-i însoţea luminează pentru israeliţi şi-i cufundă în întunerec pe egipteni, iar Poporul Yisrael trece prin mijlocul mării. Potrivit Midrash-ului, marea a format un „cort” peste capetele copiiilor lui Yisrael, protejându-i din toate părţile.

Înainte de ivirea zorilor se ridică norul care-i întunecase pe egipteni iar aceştia se năpustesc după israeliţi; însă pământul sub ei devine noroi iar roţile carelor se înglodesc (asta-i retribuţia forţării israeliţilor în facerea cărămizilor din mortar fără paie). Mosheh împreună cu Poporul Yisrael ajung de cealaltă parte a mării iar Adonay porunceşte ca Mosheh să ridice toiagul iar apele mării se năpustesc şi egiptenii sunt înghiţiţi de ape împreună cu toate carăle şi călăreţii. În zori sunt văzute pe malul mării trupurile moarte ale egiptenilor iar Mosheh şi Miriam conduc poporul într-o cântare spontană de mulţumire şi laudă – Shir ha’yam – cântarea mării.

Poporul Yisrael este condus în pustia Sin – מדבר-סין – o regiune pustie, cam la jumătatea distanţei până la Muntele Sinai. După trei zile de călătorie poporul nu găseşte apă şi încep să cârtească, iar Dumnezeu le dă apă proaspătă la Marah. Acolo Adonay le spune israeliţilor că EL va fi Vindecătorul lor – Adonay Rofecha. Puţin mai târziu li se termină matzah – pâinea nedospită cu care ieşiseră din Egipt iar Adonay pune la încercare ascultarea lor dându-le pâinea din ceruri – manna. Ascultarea israeliţilor este încercată din nou: dimineaţa pământul este acoperit cu manna din cer iar israeliţilor li se porunceşte ca să nu adune mai mult de un omer de mană pe zi; totuşi, în ziua a şasea trebuiau să adune o porţie dublă astfel încât să aibă şi de Shabat, când nu trebuiau să muncească.

Se spune că manna nu avea niciun gust ci depindea de cel ce o consuma: dacă persoana era neprihănită se spune că manna avea gust ceresc, iar dacă cel ce o consuma era necredincios sau cârtitor atunci manna nu avea niciun gust. Aaron a păstrat o cantitate mică de mană într-un vas, ca mărturie pentru generaţiile următoare.

Ajungând la Refidim (aproape de muntele Horeb) poporul cârteşte din nou întrucât nu au apă. Mosheh primeşte porunca să iasă cu bătrâni din tabără şi acolo să lovească stânca cu toiagul (potrivit Midrash-ului era nevoie de martori pentru a confirma că nu a existat nicio altă fântână). Lovind Stânca a curs apă proaspătă iar locului i s-a dat numele de Massah şi Meribah – מסה ומריבה – încercare şi ceartă – pentru că acolo israeliţii L-au pus la încercare pe Adonay şi s-au certat cu Mosheh.

Pericopa se încheie cu atacul surpriză al amaleciţilor la Refidim, aproape de Sinai, şi-l cunoaştem pe יהושע – Yehoshua – conducătorul armatei Yisraelului împotriva amaleciţilor. Mosheh se urcă pe munte împreună cu Aaron şi Hur iar pentru ca biruinţa să fie de partea israeliţilor Mosheh stă cu mâinile ridicate spre Adonay. Biruinţa înseamnă ridicarea unui altar pe care-l numesc Adonay Nissi – יהוה נסי – Adonay este Steagul meu.

SHABAT SHIRAH – שבת שירה

Pericopa acestui Shabat include renumita Cântare a mării – Shirat hayam – un imn de laudă pe care iudeii l-au cântat după ce au trecut Marea Roşie şi au fost izbăviţi de oştirea lui Faraon. În tradiţia iudaică Shabat-ul în care se cântă această cântare se numeşte Shabat Shirah – Shabatul Cântării. Cântecul de biruinţă începe:

עזי וזמרת יה ויהי-לי לישועה

Adonay este tăria mea şi motivul cântării mele,

EL a devenit mântuirea mea – Shm’ot 15:2

Evreii Ortodocşi cântă Shirat hayam în timpul fiecărui serviciu divin de dimineaţă şi ei fac aceasta ca împlinire a poruncii biblice de ... să-ţi aminteşti de ziua plecării tale din ţara Egiptului atât timp cât vei trăi.... Deuter 16:3.