בא – PERICOPA BO – SH’MOT 10:1-13:16; Y’rm’yahu 46:13-28

Trăim în această pericopă apogeul misiunii lui Mosheh. Ultimele trei urgii care se abat asupra egiptenilor, porunca de a sfinţi Luna Nouă (se pune astfel baza calendarului iudaic şi a ciclului sărbătorilor), legile cu privire la Pesach şi sfinţirea întâiului născut, toat sunt pe cale să se împlinească într-o succesiune rapidă. Foarte curând împotrivirea lui Faraon va fi distrusă complet iar el personal va ieşi în stradă căutându-l pe Mosheh şi pe Aaron îndemnând pe sclavii săi să iasă din ţara robiei lor cât mai curând posibil.

Prima urgie din această pericopă, acea a lăcutelor, introduce un nou element. Adonay îi spune lui Mosheh că vrea să-i facă de batjocură – liniştind astfel semeţia, îngâmfarea, obrăznicia lui Faraon şi a slujitorilor lui – astfel încât nu doar egiptenii ci şi Copiii lui Yisrael să ştie că EU SUNT ADONAY. Includerea evreilor în această categorie implică faptul că uneori chiar şi credincioşii sunt imperfecţi în credinţa lor. Faptul că Faraon s-a împotrivit dovezilor divine nu-i o surpriză, însă chiar şi credinţa evreilor, indiferent cât de puternică era, tot nu era perfectă. În fapt, abia la despărţirea apelor mării aflăm din Torah că mărturiseşte despre evrei că: ....au avut credinţă în HaShem şi în Mosheh, slujitorul Lui.... Sh’mot 14:31.

A noua urgie, întunerecul, a fost ultima dintr-un set de trei urgii. Întunerecul din timpul zilei era mai dens decât din timpul unei nopţi normale iar noaptea devenea şi mai intens. După primele trei zile ale acestei urgii întunerecul a intrat într-o nouă fază: era atât de dens încât egiptenii nu puteau nici măcar să se mişte. Comentatorii iudei susţin că au existat două motive pentru aceasta: - între evrei erau persoane care nu meritau să fie eliberate (deoarece asimilaseră cultura egipteană încât pentru ei nu mai era nădejde de întoarcere spre legământul Yisraelului) şi trebuiau să moară. Adonay a rânduit întunerecul pentru ca egiptenii să nu vadă moartea evreilor necredincioşi şi să spună că moartea i-a afectat şi pe evrei la fel ca pe egipteni. – întunerecul a furnizat prilejul ca evreii să intre în casele egiptenilor şi să vadă locaţia obiectelor de valoare pe care trebuiau să le ceară apoi de la asupritorii lor. Mai târziu, când egiptenii au realizat că evreii fuseseră în casele lor şi au avut posibilitatea să-i prădeze dar nu au făcut-o, evreii şi-au câştigat stima în ochii egiptenilor....  Potrivit Midrash-ului fiecare urgie trebuia să ţină 7 zile (ceea ce ridică întrebarea de ce versetele 22 şi 23 din capitolul 10 vorbesc de o perioadă de întunerec de trei zile?). Rashi, bazându-se pe Midrash, comentează că au fost diferite grade de întunerec, fiecare durând 3 zile. În finalul capitolului 10, pentru prima oară, Faraon îl respinge pe Mosheh ameninţându-l cu moartea dacă va mai apărea în faţa lui. Deja era indiscutabil faptul că suferinţa venită peste egipteni era de origine divină dar îndrăzneala lui Faraon în acest punct pare incredibilă. Învăţătura înţelepţilor ilustrează faptul că cel rău nu se pocăieşte chiar şi când ajunge în pragul Gehinnom – Ghenei.

În capitolul 11 avem anunţarea ultimei urgii iar capitolul 12 începe cu aşezarea calendarului iudaic şi continuă cu alegerea Mielului Pascal pentru jertfă, care ne duce într-o nouă fază a existenţei poporului evreu.

Ieşirea evreilor din robia Egiptului a fost un eveniment cu totul deosebit în istoria omenirii. Poporul a ieşit din robie doar prin ascultarea de porunca divină şi doar făcând practic ceea ce HaShem i-a spus. Evenimentul ieşirii din robia egipteană este doar o umbră a faptului că orice om se naşte şi creşte în robia păcatului, iar HaShem, în iubirea lui faţă de om a rânduit ca să omul să aibă posibilitatea să iasă din această robie a păcatului tot prin jertfă, căci fără vărsare de sânge nu există iertare. Y’shua Ha’Mashiach a venit ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii iar omul, prin jertfa LUI poate să iasă din această robie şi să fie împăcat cu Creatorul său....